​

Mă spun bătrân; dar nu contează că ești!
Zeii au dat o asemenea tinerețe
Care îndură vremea, nemuritoare;
Trăiește în perie, sunet și cântec.
Omul muritor nu este decât praful pământului;
Dar arta nu moare niciodată!
 

Mă spun bătrân; dar nu contează că ești!
Buzele tale pot vorbi despre zile glorioase.
Când erați tineri, oameni dragi
S-a trezit la o vârstă binecuvântată și la idei noi.
Te numesc fericit pentru că ai putut să-l vezi
Epoca lui Széchenyi și Vörösmarty.
 

Și ai înțeles mai mult, chiar mai mult!
Când steagul a fost arborat
Și un cântec de luptă victorios a răcnit:
Un artist de invidiat, înțelegi și asta,
Și mulți oameni grozavi din aceste vremuri grozave
l-ai văzut, îl știi.
 

Nu cu arme, nu cu discurs inflamator,
Totuși ai stat printre ei cu fervoare tinerească.
Ai luptat împreună cu toată țara,
Perie în mână și foc în inima ta.
Și pentru a fi admirat de nepoții răposați:
Ai pictat sala de portrete de vârsta ta.
 

Si ce poze! Cei mai buni dintre oamenii noștri
Mărșăluiește într-un șir lung în fața ochilor noștri:
Kossuth, chipul lui Petőfi și atât de mulți alții,
- Cine ar putea enumera câte! -
Hiven ne vorbește prin tine.
N-a văzut cineva încă?... Nu cred!
 

Și mai spun un lucru. Fii binecuvântat și pentru asta!
Nu iei lumea mare la gât.
Ai stat acasă liniștit, modest;
Putem spune și despre nativ: trăiește!
Ungurul îl cunoaște drept fiul său loial,
A cărui patrie nu este lumea largă.
 

Prin harul lui Dumnezeu înțelegi
Dezvoltarea artei maghiare;
Și cei doi ochi ai tăi o văd cu lacrimi de bucurie,
Că țara ta are deja un eseu foto.
Sămânța semănată de pionieri,
Bucură-te, vei vedea că dă roade!
 

Trăiește-ți bătrânețea în pace.
A fost rodnic, nu ți-ai irosit viața.
În istoria artei maghiare
Vei trăi atâta timp cât meritul este merit.
Lângă numele tău va fi în viitor,
A fi un pionier, a fi unul dintre primii.